Ai între 50 și 74 de ani? Chiar dacă te simți bine, poți întreba la cabinetul dl. dr. Cristian Crudu telefon: 0330402040 sau la Dr Octavian Tipa dacă ești eligibil pentru testarea gratuită oferită prin programul COLONPREV. Invitația se adresează persoanelor din Dolhasca și din localitățile învecinate.
Dr. Cristian Crudu și dr. Octavian Tipa împreună cu Drutcă Oana Maria, expert recrutare GT 5 P1 în cadrul proiectului, îi așteaptă la cabinet pe cei interesați să afle dacă se încadrează în program, ce acte sunt necesare și cum se face testul.
Orar – Medic de Familie Dolhasca – Dr Crudu Cristian:
Adresa:
Aleea Esplanadei Nr. 2, lângă Primăria Orașului Dolhasca
Programari Telefon: 0330402040 sau 0771402040
Luni 7-17 (Teren: 17-18:00)
Marti 7 -15 (Teren 15:00 – 16:00)
Miercuri 7-17 (Teren 17:00 – 18:00)
Joi 7:30-14:00 (Teren 14:00 – 15:00)
Vineri 7:30 -13:00 (Teren 13:00 – 14:00)
Sâmbătă închis
Duminică închis
Cancerul colorectal poate să nu provoace simptome în stadiile timpurii. Testarea poate ajuta la descoperirea unei probleme înainte ca aceasta să se manifeste.
Cine poate face testul gratuit?
COLONPREV se adresează femeilor și bărbaților cu vârsta între 50 și 74 de ani care locuiesc în Regiunea Nord-Est și se încadrează în cel puțin una dintre categoriile de vulnerabilitate medicală sau socioeconomică prevăzute de proiect. Județul Suceava este inclus în program.
Printre persoanele care pot fi eligibile se află cele neasigurate, persoanele fără venit, șomerii, beneficiarii venitului minim de incluziune și persoanele cu dizabilități. Lista cuprinde și alte situații. Dacă nu știi dacă te încadrezi, mergi la cabinet cu actul de identitate și întreabă ce document justificativ este necesar în cazul tău.
Cum se face testarea?
Persoanele eligibile primesc gratuit un kit pentru testul FIT. Medicul de familie explică modul de folosire, iar proba de scaun se recoltează acasă, fără pregătire specială. Testul caută urme de sânge care nu pot fi văzute cu ochiul liber.
Potrivit pliantului COLONPREV, proba se aduce înapoi la medicul de familie în maximum 2 zile. Până la predare, se păstrează la frigider. Pentru o recoltare corectă, trebuie urmate instrucțiunile primite odată cu kitul.
Rezultatul este comunicat în maximum 3 săptămâni și discutat cu medicul de familie. Un rezultat pozitiv arată că au fost detectate urme de sânge; nu înseamnă automat un diagnostic de cancer. În această situație, este necesară o investigație suplimentară. Proiectul oferă colonoscopie gratuită persoanelor cu test FIT pozitiv, conform traseului de evaluare.
Dacă observi sânge în scaun, ai dureri abdominale, schimbări persistente ale tranzitului intestinal sau slăbești fără explicație, spune-i medicului. Aceste simptome trebuie evaluate medical.
Dr. Cristian Crudu și DRUTCĂ Oana Maria, expert recrutare GT 5 P1, îi așteaptă la cabinet pe cei din Dolhasca și din împrejurimi care vor să verifice dacă pot beneficia de testarea gratuită. Spune-le și părinților, bunicilor sau vecinilor cu vârsta între 50 și 74 de ani despre această posibilitate.
Adresa:
Aleea Esplanadei Nr. 2, lângă Primăria Orașului Dolhasca
Programari Contact:
Telefon: 0330402040 sau 0771402040

