in

Autostrada A7 București – Bacău în doar 2 ore și 11 minute. Autostrada A7 ajunge la Bacău: ultimii 46 km se deschid în câteva zile

Autostrada A7 – Centura Bacăului

Un nou moment important pentru Autostrada Moldovei A7 se apropie. În următoarele zile ar urma să fie deschiși circulației aproximativ 46 de kilometri de autostradă între Adjud și Bacău, ceea ce va permite realizarea unei legături continue pe drum de mare viteză între București și Bacău.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a verificat miercuri seară lucrările din zona nodului rutier unde Autostrada A7 se intersectează cu Centura Bacăului.

Oficialul a anunțat că deplasarea de la București până la Bacău a durat doar 2 ore și 11 minute.

🚗💨 Odată cu deschiderea noului sector, șoferii vor putea circula pe aproximativ 286 de kilometri de autostradă între București și Bacău, utilizând A3 și A7.

Două sectoare A7 vor fi deschise simultan

Cei aproximativ 46 de kilometri care urmează să fie dați în trafic sunt împărțiți în două sectoare:

➡️ Adjud – Răcăciuni: 24,5 km

➡️ Răcăciuni – Bacău: 21,5 km

Cele două sectoare sunt programate să fie deschise circulației simultan, după finalizarea ultimelor lucrări și verificări tehnice.

În zona Bacăului se execută în această perioadă ultimele intervenții necesare racordării noilor tronsoane cu infrastructura deja existentă.

București – Bacău, aproape integral pe autostradă

Deschiderea sectorului Adjud – Bacău va elimina una dintre ultimele întreruperi importante ale traseului A7 spre Moldova.

În decembrie 2025 au fost deja deschiși aproximativ 50 de kilometri din tronsonul Focșani – Bacău:

✅ 35,6 km – Lotul 1 Focșani – Domnești Târg

✅ 14,4 km – parte din Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni

Prin deschiderea sectoarelor rămase dintre Adjud și Bacău, municipiul Bacău va beneficia de o conexiune continuă pe autostradă cu Bucureștiul.

Pentru Moldova, noua deschidere reprezintă încă un pas important înainte, în condițiile în care lucrările la A7 continuă mai departe spre Roman și Pașcani.

🛣️ Autostrada Moldovei începe astfel să schimbe radical timpii de deplasare dintre Moldova și Capitală.

🇷🇴🇪🇺 Proiectul Autostrăzii A7 beneficiază de finanțare europeană.

Incendiu la o locuință din Preutești. O tânără de 19 ani a suferit un atac de panică

Incendiu la o locuință din Preutești. O tânără de 19 ani a suferit un atac de panică

De luni, 31 august, ora 16:00, se deschid circulației 47,10 kilometri noi din Autostrada Moldovei A7. Șoferii vor putea ajunge pe autostradă din București până în zona Bacăului.

Inaugurare Autostrada A7 Adjud – Bacău pe 31 august 2026: 47 km noi de autostradă